Alexandra P.

  • 0 comments

Salut sunt Alexandra,

Sunt absolventa Facultății de Litere, specializarea Română-Engleză iar în momentul de față sunt studentă în anul întâi în cadrul Facultății de Psihologie. Întotdeauna m-a fascinat psihologia și implicit modul de dezvoltare a celor mici.

De ce copiii?
Copiii reprezintă viitorul, așadar consider că toate resursele noastre ar trebui să se îndrepte înspre aceștia. O meserie de acest fel are multiple beneficii pentru ambele părți. În timp ce noi îi ajutăm pe micuți să se dezvolte armonios prin joacă și activități interesante, ei ne învață pe noi cum să apreciem lucrurile simple și de asemenea, ne reamintesc cum e să fii copil.

De ce Playful Learning?

Consider că grădinița Playful Learning are toate cerințele necesare pentru a-mi oferi șansa să mă dezvolt atât pe plan profesional cât și personal. Colectivul tânăr și empatic, mediul prietenos și plin de oportunități și bineînțeles copilașii, toate reprezintă câte o treaptă pentru a deveni mai bun, pentru a-i putea ajuta mai bine pe cei din jur.

Share Social