Îngrijirea și experiențele de care copiii au parte în primii ani de viață au o puternică influență asupra modului în care ei văd lumea, relaționează cu ceilalți și au un echilibru în viață.
Ca educatori, noi, Playful People, cum ne place să ne numim, avem o oportunitate unică de a influența viața micuților și o mare responsabilitate, în același timp. De aceea vă mulțumim vouă, părinților care ne-ați ales până acum, pentru încrederea acordată pentru îngrijirea și educarea puiuților voștri.
Educația Playful Learning înseamnă empatie, respect și pasiune.
Playful Learning a pornit din dorința de a le oferi părinților ocazii să aibă grijă de ei ca apoi să fie părinți suficient de buni pentru copiii lor. Astfel a luat naștere prima formă a Playful Learning și anume o libro-cafe cu loc de joacă. A urmat apoi implementarea programului de adaptare la creșă și grădi, program de care au beneficiat peste 100 de familii. Încet, încet ne-am făcut curaj și am creat un mediu optim și oportun dezvoltării libere a copiilor, hrănirii creativității naturale a acestora. Acest mediu îl reprezintă Grădinița Playful Learning.
Voinicii playful cu care am crescut împreună încă de când aceștia aveau 1 an au mers la școală. Datorită lor ne-am convins că picii sunt fascinanți la orice vârstă, așa că am creat un nou context de învățare prin joacă. Acesta este Playful Learning Afterschool (pentru copii între 6 și 11 ani).
Așadar, Centrul educațional Playful Learning oferă un program de afterschool experiențial și centrat pe dezvoltarea abilităților de viață. Totodată, îi așteptăm pe voinicii între 6 și 11 ani și pe familiile acestora la diverse ateliere și programe educaționale.
Astfel, în prezent, misiunea noastră este aceea de a-i încuraja pe copii să exploreze prin joacă și cu bucurie toate acele lucruri care le trezesc curiozitatea. Desigur că peste zi sunt și multe momente grele, dificile, ce implică emoții puternice. Acestea sunt momentele în care pur și simplu suntem alături de ei și îi ajutăm să integreze și emoțiile mai puțin plăcute, să le gestioneze… încet, încet.
Cum ne văd părinții playful
Când îți lași copilul pentru prima dată în grija altora, ți se strânge inima și o parte din tine nu se poate liniști nicicum. Ți se pare și mai mic, și mai neajutorat. Noi am scăpat foarte repede de strângerea de inimă și de emoții, la Playful, deoarece Eva este nu doar bine îngrijită, ci de-a dreptul fericită. În fiecare zi o lăsăm bucuroasă și tot așa o găsim. Educatoarele sunt adorabile și iubite de copii, activitățile sunt bine alese, adaptate vârstei și momentului, atmosfera este propice unei dezvoltări armonioase.
Nora si Eva
Sunt mereu impresionată de activitățile pe care educatoarele le pregătesc: sunt amuzante, copiii învață mereu lucruri din viața reală prin joacă. Piticii sunt încurajați să-și exprime emoțiile, părerile și sunt ascultați. Fetele au o răbdare nelimitată, iar copiii le îndrăgesc îndată.
Iar nouă, părinților, ni se cere feedback constant și se implementează acolo unde cazul permite. Fetița mea e fericită la Playful, prin urmare și eu.
Anca si Emma
Playful Learning este locul unde, de un an și jumătate, fetița noastră își petrece cea mai mare parte a timpului, îmbinând firesc joaca cu educația. Pentru noi, Playful Learning reprezintă în primul rând siguranța că fetița noastră este îngrijită cu multă dragoste și răbdare. Și reprezintă încrederea că principiile educaționale aplicate ajută la construirea unui om echilibrat. Ah, și bineînțeles, multă recunoștință pentru toți oamenii de acolo care au fost și sunt alături de Otilia și de nevoile ei. Pentru că la Playful, fiecare copil e special și e tratat ca atare.
Alina, mama Otiliei
Pentru noi, Playful a însemnat o speranță, o dorință devenită realitate. A însemnat o acomodare mai frumoasă decât speram, a însemnat zâmbete și încredere, a însemnat omuleț fericit și asta spune totul. Mulțumim, echipă de oameni frumoși și zâmbitori, datorită vouă, “Playful” e locul unde mergem cu plăcere în fiecare dimineață 🙂
Cristina, mama lui Bubu
Playful Learning a fost pentru mine dragoste la prima vedere. Fetița mea avea un an și jumătate și începusem să cochetez cu ideea de a o da la creșă. Într-o zi, o prietenă pediatră le-a dat like pe Facebook. Am citit pagina lor. Și imediat am știut că este ceea ce caut: program de adaptare, despărțire treptată de părinte, empatie, respect pentru copil. Și sunt doar câteva din punctele forte pe care eu le-am apreciat la o primă vedere (restul citiți pagina lor și credeți-i, e totul adevărat).
Am stabilit o întâlnire și m-am decis fără să ezit. Ei bine, intrarea fetiței în colectivitate s-a produs chiar mai bine decât în cele mai optimiste scenarii și asta deoarece am întâlnit o echipă de oameni extraordinari, care își fac treaba cu pasiune și dedicatie. Și multă iubire… Și orice lucru făcut cu pasiune și dragoste nu poate fi decât un lucru extraordinar. Îmi las fetița la grădi senină și liniștită, știu că nimeni altcineva (în afară de mine, evident) nu s-ar ocupa mai bine de ea. Dacă ar fi după mine, aș trimite toți copiii la Playful, fără să ezit o secundă măcar.
Mulțumim din suflet că ne ajutați să ne creștem pruncii!
Florina, mama Emei
Echipa Playful pentru noi înseamnă o familie cu oameni IUBITORI lângă care micuța noastră își petrece o mare parte a timpului, iar noi suntem liniștiți că este bine îngrijită. În perioada de adaptare, am observat cum vin și pleacă cu zâmbetul pe buze. Oamenii de aici sunt deschiși la sugestii, implicați și răbdători.
Vă mulțumim că existați, vă dorim mult succes și copii fericiți!
Bianca, mama Mariei
Mulțumim echipei Playful pentru răbdarea, empatia și implicarea avută în adaptarea micuței Mara. Am început colectivitatea cu așteptări foarte mici, într-o perioadă destul de incertă și dificilă, dar Playful Learning a reușit să o facă pe Mara să iubească timpul petrecut acolo și pe educatoarele ei. Da, este un copil cu personalitate puternică, iar uneori ne uimește câte a învățat și cât de mult a progresat în ultimul timp, așa că așteptările noastre au fost cu mult depășite. Mulțumim, Playful!
Alina, mama Marei
Playful este o a doua familie pentru copiii noștri. Este locul ce le dă șansa de a se dezvolta fizic, intelectual și emoțional, ghidați de specialiști în domeniu.
E locul ce le oferă posibilitatea de a explora, de a-și face prieteni, de a înțelege și a se înțelege pe ei pe măsură ce cresc. Playful e locul în care grădinița e o joacă și joaca îi duce la cunoaștere. E locul în care suntem de la primii pași și continuăm și acum, odată cu începerea școlii.
Delia
Călin a fost fericit la Playful Learning. S-a creat rapid o legătură afectivă între el și educatoare, ceea ce a însemnat foarte mult pentru el și pentru mine. Comunicare cu personalul a fost ușoară, organizarea bună, activitățile plăcute și interesante. Recomand cu drag!